ORIGINALITATE SI STIL. PRINT-UL DIGITAL IN PERSONALIZAREA MOBILIERULUI.

   O locuinta originala cu un design unic este un deziderat pentru fiecare dintre noi. Cu totii ne dorim interioare frumoase, elagante si comode care sa ne ofere multcautatul sentiment de “acasa”. Avem la indemana o multime de variante pentru a ne amenaja un camin de invidiat, totul este sa le alegem pe cele potrivite stilului si personalitatii noastre.

   Nu este un secret faptul ca intr-un ambient mobilierul joaca un rol foarte important, deoarece acesta da pactic tonul intregii amenajari, iar un mobilier personalizat va face mereu diferenta! Una dintre cele mai noi tendinte in domeniul design-ului de interior si al productie de mobilier este personalizarea acestuia cu ajutorul print-ului digital. Aceasta tehnologie moderna permite imprimarea oricarui tip de imagini direct pe suprafetele din MDF, foarte rezistente la actiune mecanica, raze UV si umiditate, cu o claritate impecabila. Astfel chiar si cel mai simplu si anost mobilier poate prinde viata, transforma radical ambientul.

   Mobilierul de bucatarie se preteaza cel mai bine pentru acest tip de personalizare, deoarece aici putem da frau liber imaginatiei si alege cele mai indraznete si colorate imagini. Doar bucataria este despre energie si miscare, nu?  Flori, natura, fotografie abstracta, modele geometrice, toate isi pot gasi locul pe fronturile mobilierului, iar pentru o nota mai personala puteti opta chiar si pentru fotografii de familie in care ati imortalizat cele mai frumoase clipe alaturi de cei dragi.

  Puteti opta pentru imprimarea intregii suprafete a mobilierului, insa trebuie sa luati in calcul faptul ca acesta nu poate fi schimbat foarte usor si poate ar fi mai bine sa alegeti doar imprimarea partiala, eventual al unei zone sau doar a catorva fronturi, care pot fi inlocuite la un moment dat cu un efort financiar considerabil mai mic.

   O alta modalitate excelenta la care puteti apela pentru a personaliza spatiul bucatariei, in special daca aceasta este tip open-space, este sa folositi print-ul digital pentru o singura piesa de mobilier, cum ar fi de exemplu insula, sau sa aplicati pe perete in zona de luat masa o placa de MDF printata, care pe langa faptul ca ar aduce o nota originala ambientului, il va proteja de eventualele pete care, stim cu totii, mai devreme sau mai tarziu, inevitabil ajung aici, iar faptul ca aceasta suprafata se va putea spala foarte usor cu o laveta umeda la fel ca si celelalte suprafete din bucatarie, fara urmari neplacute cum se intampla in cazul unui fototapet obisnuit care se poate deteriora, este un mare plus care va multumi orice gospodina. Pentru un look ceva mai nonconformist, puteti opta pentru o masa cu blatul imprimat care va ramane neschimbat in timp.

   Si in restul casei putem alege sa achizitionam un mobilier de acest gen cu recomandarea  sa nu exageram in culoare si model, ci sa alegem variante ceva mai discrete si elegante, deoarece o imagine cu puternic impact vizual, de mari dimensiuni, va ajunge sa domine ambientul si sa impuna anumite limite in ceea ce priveste accesorizarea cu decoratiuni a spatiului, care risca sa para prea incarcat.

   Puteti sa va bucurati de o comoda unicat, care sa devina punctul de atractie al camerei, sau sa personalizati usile unui dressing de dimensiuni mari, transformand-ul in factorul wow al amenajarii. Imprimarea unui model floral discret pe fronturile mobilierului de living, poate fi o alta varianta de utilizare a  printului digital care va conferi o nota chic acestuia.

   Inclusiv mobilierul de baie poate beneficia de un upgrade din punct de vedere al design-ului, deoarece imaginile printate vor face fata cu brio umezelii caracteristice acestui spatiu.

   Camerele de tineret si cele destinate copiilor de asemenea ne permit sa profitam din plin de originalitatea unui astfel de mobilier. Dar si aici este bine sa nu ne lasam purtati de val, deoarece cei mici cresc repede iar gusturile si preferintele lor se schimba in acelasi ritm si drept urmare este bine sa gandim pe termen lung cand alegem modelul care urmeaza sa fie imprimat pe suprafata mobilierului, astfel incat sa placa la fel de mult copilului la o varsta frageda dar fara sa para prea copilaros odata ce piticul nostru ajunge in pragul adolescentei. Cea mai buna metoda este sa lasam jucariile si micile decoratiuni sa dicteze varsta copilului, iar mobilierul sa ramana ceva mai “serios”.

Sursa imaginilor: www.pinterest.com, www.hgtv.com, www.houzz.com.

Articol preluat din www.global-design.ro
Credits to: Olesia POLICIUC.
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasa-ne un raspuns. Multumim!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.